Sfinta Scriptura este colectia cartilor scrise sub insuflarea Duhului Sfint (2 Petru 1:21 -22). Intr-o perioada de aproape 1500 de ani, adica de la Moise si pina la autorul Apocalipsei (de la 1400 i.de Hr. Si pina in anul 100 d. Hr.).
Aceste Sfinte Carti sint tezaurul cel mai pretios de lumina si mintuire pe care Dumnezeu l-a dat celor ce vor crede in El. Biserica crestina le pastreaza ca pe o comoara de mare pret si le foloseste ca pe un izvor de apa vie, din care soarbe invatatura cea dumnezeiasca.
Aceasta colectie cuprinde un numar de 66 de carti sfinte, care, dupa timpul cind au fost scrise, inainte sau dupa Hristos, se impart in 39 de carti ale Vechilui Testament si 27 de carti ale Noului Testament.
Aceste carti se mai numesc si “BIBLIE”. Cuvintul este de origine greceasca. Numele acesta a fost folosit de scriitori bisericesti (Ioan Hristostom si Origen). Cuvintul “BIBLIE” este cel mai des intrebuintat atit de crestini cit si de evrei, infatiseaza deci Sfinta scriptura ca pe o carte de sine statatoare, singura care de-alungul istoriei si-a pastrat acest nume fara adaos si pe care noi credinciosii o socotim cartea mai presus de toate celelalte carti. Cartea Cartilor, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca intindere, o putem numi CEA MAI PRETIOASA, pentru cuprinsul si roadele ei in sufletele noastre.
De aceea IOAN DAMASCHIN zice cu privire la folosul ce-L aduce Sfinta Scriptura sufletelor noastre: “Sufletul care se adapa cu Dumnezeiasca Scriptura este ca si pomul cel sadit linga izvorul apelor, se ingrasa si da roade coapte, adica credinta adevarata, si se impodobeste cu frunze mereu verzi, adica cu fapte bine placute, caci Sfinta Scriptura ne indreapta atit spre fapte bune, cit si spre Ginduri netulburate, in ea aflam indemnuri spre toata fapta buna si abateri de lo orice fapta rea. Sfinta Scriptura mingiie inima noastra cind este nacajita, o linisteste cind este tulburata si o umple de bucurie. Ea inalta mintea noastra, dupa cum spune psalmistul, ca doua aripi de porumbita, cu argint poleit si preastralucit, suind-o catre Fiul cel Unul-Nascut, iar prin El aducind-o la Parintele luminilor”.
Sfinta Scriptura cu tot dreptul se numeste SFINTA, fie ca vom privi originea ei, fie ca vom socoti cuprinsul ei. Cit priveste ORIGINEA ei, este sfinta fiindca ea nu este produsul mintii omenesti, ci este scrisa de unii barbati cu viata aleasa, insuflati si asistati de Duhul Sfint, si cuprinde adevaruri privind mintuirea credinciosilor.
Cit Priveste CUPRINSUL ei, de asemenea I se cuvine numirea de SFINTA, fiindca cuprinde:
1. Adevaruri importante descoperite de Dumnezeu noua, pentru a cunoaste scopul supranatural la care sintem destinati si raportul nostru fata de dumnezeu;
2. Indemnuri practice pentru viata noastra, spre ajungerea scopului supranatural;
3. Evenimente istorice care fac parte din procesul mintuirii neamului omenesc.
Fagaduinta Tatalui – Botezul Cu Duhul Sfant
“Si iata ca voi trimete peste voi fagaduinta Tatalui Meu; dar ramaneti in cetate, pana veti fi imbracati cu o putere de sus”(Luca 24:49).
Evenimentul mare si minunat de la Rusalii a avut loc datorita cel putin a patru lucrurii:
1. Credinta in Cuvantul Sfant al Scripturii; 2. Ascultarea de Cuvantul Sfant al Scripturii; 3. Staruinta in rugaciune in conformitate cu Cuvantul Sfant al Scripturii; 4. Asteptarea fagaduintei Tatalui conform Cuvantului Sfant al Scripturii:
In momentul in care acestia au primit plinatatea Duhului Sfant, ei trebuie sa fi stiut fara nici o indoiala ca primisera darul pe care Isus le spusese sa il astepte. Daca nu ar fi fost asa, pentru ce ar fi incheiat ei perioada de asteptare ca sa plece in prima linie a predicarii Evangheliei? Dupa cum spune Biblia, 120 de barbati si femei, fara exceptie, au incetat sa astepte minunata experienta deoarece au fost convinsi ca primisera Duhul Sfant “Fagaduinta Tatalui”. Cum de au avut cu totii aceasta experienta simultan? Pentru ca plinatatea Duhului Sfant nu inclusese numai o experienta exterioara, ci si o asigurare interioara.
“Deodata a venit din cer un sunet ca vajaitul unui vant puternic.” “Niste limbi de foc au fost vazute impartindu-se printre ei, si s-a asezat
cate una pe fiecare din ei.” Si toti s-au umplut de Duhul Sfant, si au inceput sa vorbeasca in alte limbi,
dupa cum le da Duhul sa vorbeasca.”
Din aceasta succesiune de evenimente, putem vedea ca, inainte ca ucenicii sa aiba experienta botezului cu Duhul Sfant, ei au auzit sunetul unui vant, si niste limbi ca de foc. Apoi, semnul vorbirii in alte limbi a urmat experientei primirii plinatatii Duhului Sfant. Cu aceste semne doveditoare, primirea botezului cu Duhul Sfant a celor 120 de ucenici era dincolo de orice indoiala. Stiind ce se intamplase, reprezentantul lor, Petru a spus: “Si acum, odata ce S-a inaltat la dreapta lui Dumnezeu, si a primit de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, a turnat ce vedeti si auziti”(Fapt.2:33).
Petru afirma aici ca au existat dovezi obiective ale experientei botezului cu Duhul Sfant. La randul nostru, si noi trebuie sa fim capabili de a ne marturisi experienta plinatatii Duhului Sfant, nu doar in termeni generali, ci, asemenea lui Petru, cu ceea ce se poate vedea si auzi. Daca nu avem nici o dovada autentica, obiectiva, vizibila si audibila, atunci fagaduinta Tatalui, umplerea si botezul cu Duhul Sfant nu a fost desavarsita in viata noastra de credinta.
Ce este de facut? Sa credem, sa ascultam, sa ne rugam staruitor, fierbinte, si sa asteptam fara incertitunine sau indoiala ca, acela care a facut fagaduinta o v-a duce la indeplinire cu siguranta pentu ca, “…fagaduintele lui Dumnezeu, oricate ar fie ele, toate in El sunt DA; de aceea si AMIN pe care-l spunem noi, prin El este spre slava lui Dumnezeu.”(2 Cor.1:20).
Fiecare din noi are sa merga pe acelasi drum pe care a mers Isus Hristos. Daca ar fi o alta cale mai scurta spre inviere si viata cea vesnica, de bunaseama fiul lui Dumnezeu ne-ar fi aratat-o, ca sa mergem pe ea.
El insa, prin aceea ca a luat trup omenesc, a vietuit in lume, a suferit si a murit, ne-a aratat ca viata omeneasca nu poate fi lipsita de suferinta nici de moarte. Aceasta este pretul pe care trebuie sa-l platim si noi fiecare spre a ne face partasi de biruinta invierii.
In planul lui Dumnezeu nu este cu putinta biruinta fara suferinta, pentru ca biruinta rasare din lupta si numai ostasul care se lupta biruieste. Viata pe pamant este campul de lupta. In aceasta viata ne luptam cu pactul, in cealata viata ne asteapta cununa biruintei.
Cine trece biruitor prin focul suferintei, acela – ca aurul curat – isi lamureste viata si se coace pentru viata cea vesnica.
Ziua si bucuria invierii e numai un fragment, un inceput din ziua vesniciei, din ziua biruintei, a bucuriei si a fericirii fara de sfarsit.
Domnul Dumnezeu ii va lumina si vor imparati in vecii vecilor. Apoc. 22:5
In jurul soarelui este numai lumina. La fel in ziua de pasti si in ziua vesniciei, in jurul mielului, in jurul tronului lui Dumnezeu numai lumina si bucurie, fara durere, fara de noapte si fara de moarte, in vecii vecilor-acolo sa ne ajute Dumnezeu sa ajunge cu totii, cu ajutorul lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfant!
Amin.
Marea Intrebare
“EU SUNT ÎNVIEREA ŞI VIAŢA, CREZI LUCRUL ACESTA?” IOAN 11:25-26
Sămânţa uscată şi moartă e dusă acum in pragul primaverii, afară la ţărana de pe care ies aburii umezelii, pentru a fi aruncată in pământul adânc brăzdat. Inainte de sfârşitul lui Aprilie, sămânţa inmormântată va sărbători o înviere strălucită. Vârfuri verzi se vor înalţa din mormânt si vor creşte voioase spre albastrul cerului. In câteva luni, firul verde se va transforma într-o plantă, care în final va produce un fruct bogat mult aşteptat de cel ce a semănat sămânţa.
Crezi lucrul acesta?
Cum sa nu cred când acest fenomen se întâmplă mereu de mii si mii de ani, de când există scoarţa pământului! Si oare ne mai putem îndoi că Minunatul Creator, care face ca sămânţa să învieze şi omida să se transforme în fluture, sa-L fi înviat pe Domnul Isus şi împreună cu El să ne învieze şi pe noi? Conştient sau inconştient, o dorinţă nestinsă străbate inima omenească după o viaţă vrednică de trăit. Tânjeste după o viaţă care să nu fie îngrădită de neputinţe omeneşti, care să nu fie întunecată de dureri si suferinţe, care să nu fie turburată de păcat; după o viaţă desăvârşită, care să nu se termine prin moarte, nu, ci după o viaţă veşnică! Aceasta este adânca dorinţă a omenirii şi potolirea ei este Isus.” Eu sunt invierea si viaţa. Cine crede in Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede in Mine nu va muri niciodată!” (Ioan 11: 25-26).
E marea întrebare, pentrucă în jurul ei se învârteşte cea mai desgustătoare realitate de care trebuie să ţii seama: moartea! Tu eşti sufletul spre care priveşte ochii Domnului Isus şi privirea dragostei Lui străbate cele mai tainice unghere ale gândurilor inimii tale, fără de Hristosul cel viu, omenirea e pierdută, căci rămâne adâncită in moarte.
Credinţa in Isus cel înviat nu trebuie sa fie o credinţă rece, a capului, formală şi de obicinuinţă, legată vag de numele de creştin şi care nu se manifestă prin nimic in viata de toate zilele. Şi nici aceea credinţă îmbrăcată în vorbire goală, lipsită de siguranţa mântuirii şi de puterea duhovnicească, nu, ci adevărata credinţă este într-un Hristos viu, activ si prezent. A crede in El însemnă: a recunoaşte în El pe acela care îţi iartă păcatul şi vina, pentrucă le-a purtat şi ispaşit odata pe cruce. A crede în El înseamnă a primi de la El viaţă nouă care să se reverse şi să aprindă viaţă in alţii. O viată, care să reziste, să crească şi să se fructifice. Aceasta se intâmplă atunci, când se păstrează permanentă şi complectă legatura cu Isus, Domnul Vieţii.
A crede în El înseamnă a spune cu adevărat: “Chiar dacă carnea şi inima mea mi se prăpădesc, Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire” (Ps.73: 26). “Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). “Fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa fie Domn şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:8-9).
Ferice de omul care poate spune cu siguranţă smerită: “Eu ştiu in cine cred!” Ferice e sufletul care a găsit cuprinsul vieţii sale şi rostul existenţei sale pe acest pamânt şi se încrede făra şovăire în angajamentul Domului Isus : “Pentrucă trăiesc Eu, şi voi veţi trăi!” Ferice de fiinţa căreia i-a răsărit măreaţa lumină: “Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu…, voi vedea totuşi pe Dumnezeu…, sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu!” (Iov 19: 25-27).
Sau inima ta rămâne mută, coardele sufletului tău rămân neatinse de sunetul si ecoul strigătului de biruinţă: “Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi!” Cu care Evanghelia a pătruns in lume?
Iubiţi Copiii ai Domnului dupa cum in jurul soarelui nu este decât lumină, tot aşa in ziua când sărbătorim Învierea din morţi a Domnului Isus Hristos să ne rugam sa fie numai lumină, pace, fericire şi bucurie in inimile, familiile noastre şi, in Biserica Philadelphia! Amin.
Sarbatori fericite va doresc in Numele Scump al Domnului Isus Hristos !
Sr. Pastor Teodor Luca
Comments are closed.